English  Deutsch  Italiano  Hrvatski  Română

Prognoza meteo anunțase o furtună pentru Olanda, dar trenul meu de 7:16 nu avea întârziere.

---------------

Pe parcursul călătoriei au început să apară probleme și am întârziat la cursul de la ora 10 la Universitatea Amsterdam. După aproximativ o oră de curs a venit furtuna. Pe rețelele sociale au început să apară videoclipuri cu oameni și biciclete luați de vânt la propriu și acoperișuri întregi ridicate de vânt. Toate trenurile au fost anulate.

Era o situație gravă.

Mi-am dat seama că nu voi găsi curând vreun tren care să mă ducă acasă. Prea mulți copaci căzuseră pe linii și sistemul trebuia reparat.

Când ziua s-a apropia de final am renunțat la speranță. Locuiam la două ore distanță. Un tren care să mă ducă până la Groningen? Nicio șansă. Prietena mea s-a oferit să mă lase să dorm pe canapeaua ei într-un oraș mult mai aproape de Amsterdam, și m-am hotărât la această variantă. Am mers la gară și, spre surpriza noastră, trenul pe care trebuia să îl luăm nu era anulat. Am urcat bucuroase cu câte un pahar de ceai Rooibos în mână.

Până când am ajuns îmi recâștigasem speranța de a ajunge acasă. I-am mulțumit prietenei mele pentru bunătatea ei, dar nu voiam să renunț. Între timp oamenii au încetat să mai fie absorbiți de telefoane. Călători disperați au devenit mai sociabili ca oricând și un simțământ de „suntem-cu-toții-în-această-situație” s-a răspândit rapid. Am reușit să iau un tren către o altă destinație, de data aceasta cu 100 de km mai aproape de casă.

alt

O întreagă echipă de personal feroviar era pregătită să ofere informații. Un bărbat din fața mea le-a cerut indicații în engleză. „Vă rugăm să îi întrebați pe șoferii de autobuz de afară” a fost răspunsul. Mergând spre autobuzul special pregătit l-am văzut pe același bărbat întorcându-se în gară cu privirea tristă și obosită. Când am ajuns la autobuzul meu am descoperit că autobuzul de lângă al meu era cel de care avea el nevoie. Pentru o secundă am ezitat, dar m-am hotărât să alerg înapoi în gară ca să îi spun omului că poate merge acasă. Am alergat înapoi împreună și nu se mai oprea din a-mi mulțumi pentru că i-am spus.

Am fost uimită de cum s-au desfășurat lucrurile.

> Am fost convinsă că Dumnezeu mă inspirase să îl avertizez că era pe punctul de a pierde probabil singura variantă de a ajunge acasă, dar mă ajutase și pe mine să urc în autobuzul meu la timp.

Șoferul de autobuz nu conducea pe ruta lui obișnuită și nu avea idee unde să meargă. Pasagerii l-au ajutat să găsească traseul.

Chiar dacă aveam încredere deplină că Dumnezeu mă va duce până la Groningen, atunci când am intrat în ultima stație am început să mă îndoiesc. Nu erau nici trenuri și nici autobuze. Până la urmă era deja ora 23, ce aș mai putea găsi? M-am hotărât să îl sun pe tatăl meu să vină să mă ia.

Deodată am auzit un angajat din personalul feroviar strigând, „Groningen, peronul 14, grăbiți-vă!” Un tren special către Groningen fusese programat în plus! L-am sunat pe tatăl meu și i-am mulțumit lui Dumnezeu pentru că a fost atât de credincios. Chiar dacă deja mă convinsese că va avea grijă de mine, am început să mă îndoiesc și mi-am aranjat calea eu însămi. Dar din nou Dumnezeu mi-a arătat credincioșia Sa. Tot ceea ce trebuia să fac era să am încredere.

Viața aceasta este o călătorie. Cerul este destinația noastră. Ne pot apărea în cale furtuni și dificultăți, încercând să ne fure speranța de a ajunge la destinație în siguranță. Semnele din jurul nostru ne pot spune că acasă este încă departe și că nu vom ajunge niciodată acolo. Poate ne pierdem speranța și suntem descurajați.

>Dar în mijlocul disperării și îndoielii noastre Dumnezeu nu ne părăsește niciodată (Deut. 31:6). Poate că ne va conduce pe o cale diferită față de cea pe care am plănuit-o noi, dar El a promis că va merge cu noi.

Furtuna m-a învățat patru lecții importante:

  1. **Nu te mulțumi cu mai puțin.** Păstrează-ți ochii ațintiți asupra destinației. Indiferent de cât de bine te-ai simți să iei o pauză de la luptă și să te odihnești, nu fi mulțumit de un drum făcut pe jumătate. Am fost chemați să mergem până la capăt. Chiar dacă jumătatea drumului poate fi un loc bun și confortabil, adu-ți aminte că nicăieri nu e ca Acasă.
  2. **Privește în sus și ai încredere.** Dumnezeu este Călăuza ta. El cunoaște calea! El însuși a mers pe ea și ne-a pus la dispoziție mijloacele necesare. Poate ești tentat să te gândești că cerul nu este pentru tine, dar ai încredere în Cel care ți-a promis că vei ajunge în siguranță. Nu trebuie să iei volanul în propriile mâini. Dumnezeu ne călăuzește cu răbdare pas cu pas, chemându-ne să urmăm lumina pe care a pus-o chiar înaintea noastră. La fiecare nouă stație la care ajungem El ne așteaptă ca să ne îndrume unde să mergem mai departe. Și da, uneori poate să spună „așteaptă!”. Dar până atunci stai aproape de El. Nu vrei să ajungi să iei trenul greșit.
  3. **Suntem împreună în această situație.** Dumnezeu nu a intenționat ca noi să mergem pe această cale singuri. Suntem aici pentru ca să ne sprijinim unii pe alții. Să ne avertizăm unii pe alții să nu rămânem în urmă, ci să prindem autobuzul către casă. Să vorbim cu cei de lângă noi și să vedem dacă am putea să le luminăm calea. Nu am fost făcuți să ne uităm la ecrane 24/7, oricât de tentant sau necesar ar părea uneori. Prietenii noștri, străinii, și chiar liderii noștri au nevoie de sprijinul nostru. Nu sunt perfecți și au nevoie de rugăciunile și ajutorul nostru. Numai atunci vom putea ajunge acasă în siguranță împreună.
  4. **Numără-ți binecuvântările.** Lucrurile în viață nu se desfășoară așa cum ai plănuit, dar asta nu este o scuză pentru a nu aprecia binecuvântările lui Dumnezeu. Poate că e frig afară, dar poți fi recunoscător pentru paharul tău gratuit de ceai Rooibos. Găsim bucurii atunci când călătorim prin viață împreună, când oferim și ne ajutăm unii pe alții. Drumul poate că e greu, dar pe cale avem parte de momente frumoase. Să nu trecem cu vederea aceste binecuvântări, ci să le prețuim și să fim mulțumitori.

La ora 1 noaptea am ajuns acasă; epuizată, dar atât de fericită! Bucuria de a ajunge acasă după un drum lung este doar o sclipire din ce vom simți atunci când vom ajunge în Casa noastră cerească.

>Să îl apucăm de mâna pe care El o întinde către noi. El știe unde să ne conducă. El vede sfârșitul de la început și căile Lui sunt mai presus decât căile noastre (Isaia 46:10; 55:9).

Să avem încredere în El, să stăm aproape de El, să ne ațintim privirea doar asupra Lui și împreună să mergem către destinația frumoasă pe care ne-a promis-o.