Tags


O religie teoretică?

13th December 2017

click for English click for Croatian click for Romanian click for Russian click for Spanish click for Portuguese click for Italian

Acest articol este al șaptelea din seria „Capcane ale creștinismului”. Bazându-se pe citate din Calea către Hristos, scopul este de a studia cele mai comune neînțelegeri cu care mulți creștini se confruntă în călătoria vieții lor. Este un articol scris cu atenție, personal, care atinge inima! -- Editorul

“Mulţi acceptă religia numai cu mintea, o formă a sfinţirii, pe când inima nu este curată.” CH 35.

Am fost crescută de o mamă pe care unii ar numi-o "eterna studentă". A absolvit clasele gimnaziale la vârsta de 19 ani. La puțin timp după ce s-a întâlnit cu tatăl meu, s-a căsătorit, a început facultatea de psihologie și ne-a avut pe mine și pe sora mea Qeren. Apoi a absolvit facultatea de psihologie, a mai avut un copil, a divorțat și rămăsese acum o mamă singură cu trei fete sub vârsta de 6 ani. A început și a absolvit medicina, iar apoi a continuat cu specializarea în psihiatrie. Astăzi, mama mea este medic psihiatru și student-doctorand.

Prin urmare nu cred că ar fi o surpriză pentru voi dacă ați afla că în casa noastră cărțile au jucat un rol proeminent. Mama mea apreciază cunoașterea și ne încurajează încă și azi să gândim critic și să fim bine informate. Îmi citea zilnic povestiri biblice până când și-a dat seama că puteam citi eu însămi, iar apoi m-am lăsat captivată de seria „Povestirile unchiului Arthur”(Arthur Maxwell). Pâna la vârsta de 10 sau 11 ani, le citisem deja, așa că am trecut la Biblia pentru adulți. Nu cred că am citit din ea în fiecare seară. Dar în acest timp acumulasem destule cunoștințe pentru a răspunde la Școala de Sabat fără a fi studiat lecțiunea și am până astăzi răspunsuri pregătite pentru diversele întrebări; suficiente cunoștințe pentru a avea o idee generală despre ceea ce era sau nu acceptat în Biserică și cunoștințele necesare pentru ca mai târziu să pot duce discuții, odată cu dezvoltarea internetului, cu alți creștini (uneori adventiști, alteori neadventiști) în forumuri și chat-uri despre subiecte precum alcoolul și păstrarea Sabatului.

Da, am avut destule cunoștințe pentru a mă înșela cu gândul că asta ar fi tot ce putea oferi creștinismul. Mergând la biserică în Sabat, încercând să fii o persoană bună și citind Biblia.

Așa era credința mea. Credința mea era superficială. Nu era falsă. Nu era o banalitate pentru mine. Dar era cu siguranță imatură.

Schimbarea a început la o conferință de rugăciune. Am studiat Biblia acolo și apoi ne-am rugat pe baza a ceea ce studiasem. Am învățat să aplic cunoștințele la inima mea. Și în timpul uneia dintre rugăciuni, pentru prima dată în viața mea, L-am experimentat pe Dumnezeu ca mai mult decât un Dumnezeu adevărat, dar absent. De data aceasta L-am experimentat ca Prietenul Ceresc care este interesat de binele meu și care vrea să petreacă timp cu mine. Prietenia începută acolo s-a dezvoltat mult de atunci. Am început să vorbim despre a preda totul lui Hristos. I-am spus lui Isus că vreau să trăiesc cu El pentru totdeauna, iar El Mi-a spus că nu mă va abandona și nu mă va părăsi niciodată (Deuteronom 31:6). Am fost botezată anul următor.

Astăzi însă, chiar dacă înțeleg la nivel intelectual că Isus ne este prieten, am tendința din când în când să-L ignor. Nu, stai! Nu este vorba despre a ignora. Ignorarea implică a fi atât de apropiat de cineva încât a avea posibilitatea de a nu lua în considerare încercările lui de a comunica. Cred că este mai corect să spun că uneori mă simt ca și cum L-aș izola în afara lumii mele. Nu o fac intenționat. Pur și simplu mi-am dat seama că sunt atât de ocupată cu munca, biserica, familia, prietenii, hobby-urile sau doar amânarea la modul general, încât Îl marginalizez pe Hristos.

Și aici apare provocarea mea: intelectul rămâne chiar și atunci când spiritualitatea se diminuează.

Cunoștințele despre Dumnezeu pe care le-am dobândit de-a lungul anilor nu se evaporă dacă nu petrec timp în rugăciune și nici nu sunt oprită să merg la biserică atunci când neglijez relația mea cu Dumnezeu.

Sunt un "creștin bine pregătit" în așa măsură, încât ritualurile mele religioase rămân active mult după ce spiritualitatea mea a murit.

“Mulţi acceptă religia numai cu mintea, o formă a sfinţirii, pe când inima nu este curată.” CH 35.

Îți sună cunoscut? Simți uneori că doar treci prin dinamicile religiei și ale Bisericii, fără a avea acea relație cu Isus, care dă sens religiei şi Bisericii? Ai o mulţime de cunoștințe despre Dumnezeu, dar simți în inima ta că nu Îl cunoști cu adevărat? Vrei să experimentezi comuniunea cu Dumnezeu?

Vestea bună este că ai posibilitatea aceasta, iar oricine își dorește o astfel de relație o poate avea. Avem promisiunea "Apropiaţi-vă de Dumnezeu și El Se va apropia de voi." (Iacov 4:8). Vestea rea, dacă se poate numi astfel, este că e nevoie de efort susținut, probabil mult mai mult decât eşti dispus să depui în momentul acesta. Deoarece aceasta implică respingerea nevoii de a te încrede în ceea ce cunoști în schimbul încrederii în expertiza lui Dumnezeu.

Cu cât te vei apropia mai mult de Dumnezeu, îţi vei da seama că ești departe de a fi perfect, că în viaţa ta sunt păcate pe care le iubești, iar aceasta te împovărează. Probabil că vrei să păstrezi atât păcatul iubit cât și pe Isus. El va fi foarte răbdător cu tine, dar apoi te va pune în fața unei decizii. Biruința ta în toate acestea constă în a înțelege că ceea ce Îți poate oferi El este cu mult mai de preț decât ceea ce îți cere să lași în urmă; în a-L lăsa să îți purifice inima astfel încât gândurile tale să fie în acord cu ale Lui. Este vorba despre a realiza că pacea care vine dintr-o relaţie cu Hristos întrece orice înțelegere, orice creație a intelectului şi toată cunoașterea.

Cheia pentru a avea o religie care trece dincolo de simpla cunoaştere este o relaţie cu Dumnezeul care este sursa cunoașterii.

Aceasta este credința.

În cele din urmă, cunoașterea este și va fi în continuare importantă. Nu fără motiv spune Dumnezeu că poporul său piere din lipsă de cunoștință. Dar este la fel de adevărat că poporul Său nu va trăi prin cunoștință.

Va trăi prin credință (Habacuc 2:4).