Tags


Ministry Spotlight: Școala Misionară Matteson

16th May 2016

click for English click for Spanish click for German click for Russian click for Croatian click for Italian

Acesta este primul articol dintr-o serie pe care noi, echipa GYC Europe, suntem încântați să o prezentăm: Ministry Spotlights. În această serie vom prezenta diverse organizații adventiste laice din Europa. Facem acest lucru în speranța că programele și oportunitățile de instruire și misiune pe care ele le oferă vor fi cunoscute mai bine în Europa, și astfel vor fi o binecuvântare pentru cât mai mulți oameni posibil. –Editorul.

Istoria

1986
Un an special pentru câțiva, un an normal pentru unii, și un număr fără însemnătate pentru mulți. Totuși, pentru o persoană din Norvegia acest an a fost unic. Gunnar, un pastor și om de afaceri a avut viziunea de a-i vedea pe tinerii din Norvegia „bine instruiți” și angajați în lucrarea de evanghelizare prin literatură. În 1986 această viziune a început să devină o realitate și a ajuns în final, chiar dacă neștiut de nimeni, o binecuvântare chiar și pentru cealaltă parte de lume, în forma Școlii Misionare Matteson.

Programul

„Mattesonskolen” a fost primul nume al acestei școli misionare mici și simple, așezată în regiunea de sud-est a Norvegiei. Pe parcursul anilor, școala și-a dezvoltat propria programă de instruire, și mulți au beneficiat de rezultatele pozitive ale echilibrului dintre învățarea teoretică și aplicarea în practică. Treizeci de ani mai târziu, „Școala Misionară Matteson” (numele nostru nou) arată puțin diferit. Acum suntem o instituție afiliată LIGHT (Institutul Laic Global pentru Instruirea în Sănătate), și oferim un program de instruire de 11 luni care se concentrează pe cinci domenii cheie: Biblie, sănătate, leadership, evanghelizare și grădinărit organic. Câteva puncte principale din programul nostru sunt o călătorie misionară de practică (ce s-a desfășurat în ultimii ani în Honduras), o programă care îmbină echilibrat teoria și practica și o atmosferă unică de familie.
Școala Misionară Matteson este susținută de Fundația Granheim. Ei cred că unul din lucrurile cele mai durabile pe care le pot face pentru încheierea lucrării este să investească financiar în tinerii care doresc să își dedice viețile pentru a-și folosi timpul, talentele și resursele în lucrarea lui Dumnezeu. Pentru fiecare student care este acceptat în programul Școlii Misionare Matteson, ei suportă 75% din taxele de școlarizare. Acest lucru înseamnă că în loc să plătească aproape €10 500, studentul trebuie să contribuie cu aproximativ €2 600 (sau mai exact 25 000 NOK).

Scopul

„De ce facem toate acestea?” ar putea întreba cineva. Există multe motive, texte biblice, citate din Spiritul Profetic care ne dau motivația pentru ceea ce facem, dar, dacă am putea alege un singur citat scurt, acesta ar fi:

„Lumea are nevoie astăzi de ceea ce avea nevoie acum 1900 de ani – descoperirea lui Hristos.” Divina vindecare, 143.

A înzestra tinerii cu abilitățile necesare ca să împlinească această nevoie disperată, pentru a fi gânditori profunzi și nu doar reflectori ai gândurilor altor oameni, pentru a călca pe urmele lui Isus în slujire neegoistă, aceasta a fost dintotdeauna ținta Școlii Misionare Matteson, și prin harul lui Dumnezeu așa va rămâne.

Pentru studenții interesați

Mulți studenți au intrat în casa umilă a Școlii Misionare Matteson, și au plecat ca persoane cu o instruire bogată pentru a juca un rol important în lucrarea Bisericii adventiste de ziua a șaptea, iar dacă este voia lui Dumnezeu, și tu poți să ni te alături familiei noastre.
Pentru mai multe informații despre programa noastră, cine suntem, și alte întrebări, poți accesa site-ul www.matteson.no.