Tags


De pe noptiera mea #1 | Adevărul deplin (Justin Kim)

19th February 2018

click for English click for Croatian click for French click for German click for Italian click for Portuguese click for Romanian click for Russian click for Spanish

De pe noptiera mea este o serie de recenzii de carte care își propune să se asigure că cele mai bune cărți sunt citite din nou și din nou. Citește mai multe despre această serie aici.


Adevărul deplin: Eliberând creștinismul din captivitatea sa culturală, Nancy Pearcey (2004).

Nu este o carte dificilă, dar adresează concepte care stau la baza culturii și a societății. De aceea recitesc mereu această lucrare a lui Nancy Pearcey, filozof şi apologet. „Adevărul deplin" nu se ocupă cu suite de adevăruri adesea dezbătute în cadrul diferitelor confesiuni creștine, ci mai degrabă pledează pentru o viziune biblică asupra Adevărului respinsă în întregime în era modernității. Ea postulează că „defectul decisiv al liberalismului este conceptul de adevăr în două planuri. Se acceptă o perspectivă naturalistă asupra științei și a istoriei în narațiunea inferioară, în timp teologia este alocată narațiunii superioare unde este redusă la o experiență personală, non-cognitivă” (p. 115).

Ca urmare, creştinii, în special adulții tineri și studenții, par limitați, incapabili şi neconfortabili cu a-și comunica şi chiar cu a-și trăi convingerile religioase/spirituale în viața publică. Pearcey descrie efectul unei viziuni cuprinzătoare şi consecvente despre lume asupra interacțiunii creștinismului cu știința, cultura şi chiar cu libertatea artelor. Subliniind rolul de apologet biblic, ea afirmă că

„sarcina noastră este să aducem oamenii faţă în faţă cu această contradicţie – dintre credința exprimată a unei persoane şi ceea ce întreaga sa viaţă îi demonstrează" (p.111).

De la istorie la știință, artă și sexualitate, nici un domeniu nu este neglijat.

Deoarece această premisă afectează o mare varietate de discipline, revin mereu la această lucrare, găsind în mod repetat noi perspective de obicei în următoarele două categorii. Una este sentimentul de libertate intelectuală pentru creştinii lumii moderne. În timp ce discursul spiritual și valorile biblice nu erau tolerate, sau erau limitate la sectorul privat, cadrul riguros al lui Pearcey motivează la libertate și corectitudine ideologică. A doua este nevoia clară ca persoanele tinere să umple vacuum-ul prezent în abordările biblice a diverselor discipline și domenii.

„Pericolul în cazul creștinilor este că dacă ei nu dezvoltă conștient o abordare biblică a disciplinelor (academice), vor adopta inconștient o altă abordare filozofică. Un set de idei folosite pentru a interpreta lumea se aseamănă cu o cutie de unelte filozofice, umplută cu termeni și concepte. În cazul în care creștinii nu își dezvoltă propriile unelte de analiză, vor împrumuta uneltele altcuiva - concepte care sunt acceptate în general în domeniile respective sau în cadrul culturii respective - atunci când apar fenomene pe care vor să le înțeleagă. S-ar putea să absoarbă un set întreg de principii străine fără a fi conștienți de acest lucru. În alte cuvinte, nu numai că nu reușim să fim sare și lumină pentru o cultură decăzută, ci noi înșine am putea fi modelați de cultura în care trăim” (p. 44).

Isus nu este retrogradat la nișele private din viața mea spirituală. Provocarea care îmi stă înainte este să-L încoronez ca Domn a tot ceea ce fac în societate, a tot ceea ce pot gândi riguros și ideologic. Isus este Domnul meu nu numai când sunt ucenic, ci și peste toată ființa și identitatea mea ca cetățean, bărbat, muritor, locuitor, contribuabil, tată, individ, client, artist, persoană, ființă umană, corp și suflet viu.


Justin Kim slujește ca director asistent al Departamentului de Școala de Sabat și editor al studiilor biblice pentru tineri la sediul Conferinței Generale a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea. De-a lungul vieții a învățat la un liceu Catolic, a absolvit în cadrul Universității Brandeis – o instituție susținută de fonduri evreiești, a fost cercetător la Școala Medicală de la Harvard, a studiat la Seminarul Teologic Adventist, a slujit ca misionar, pastor, producător, și cofondator al mișcării GYC. În tot acest timp patru lucruri au rămas neschimbate în viața lui: dragostea pentru Dumnezeu, afecțiunea pentru soția sa Rachel și cei doi băieți, Noah și Nathaniel, dependența de a cumpăra și a citi cărți bune care te pun pe gânduri, și o antipatie absolută față de coriandru.