Tags


De ce să pretinzi?

6th July 2016

click for English click for Croatian click for German click for Italian click for Romanian click for Russian click for Spanish

Anul acesta, GYC Europe a organizat primul eveniment FOCUS. FOCUS este o conferință locală cuprinzând câte trei ediții în fiecare locație. Prima se intitulează „Venind la Hristos” și are cinci seminarii. În această serie de articole, prezentatorii împărtășesc o parte din seminariile lor cu noi, sub forma unui articol.—Editorul.

„Ce vrei să faci acum?” îmi răsuna în minte întrebarea.

În dimineața aceea mersesem prea departe. Toți prietenii mei aveau această jucărie nouă foarte interesantă, dar eu nu o aveam. Îmi era prea teamă să îi rog pe părinții mei să mi-o cumpere. „Nu mi-ar cumpăra-o”, m-am gândit, „deci cum aș putea să fac rost de jucăria asta?”. Știam că prietenul meu mi-a spus că dacă i-aș da lui banii, mama lui ar cumpăra-o. Mi s-a părut un plan bun. Problema era că nu aveam banii necesari. „Cum voi face rost de bani?” m-am întrebat. Imediat mi-a venit un răspuns în minte: „Tata își ține banii lângă geam.” Știam ce implica acest gând. „Dar Adam, nu ar trebui să furi” îmi spunea un alt gând. „Da, dar vreau jucăria! Cum aș putea să fac rost de ea altfel?”, am răspuns. Era stabilit. Înainte de a pleca spre școală am luat £30 din locul în care ținea tata banii, i-am pus în ghiozdan, și am plecat spre școală. I-am dat banii „mei” prietenului, și fapta s-a făcut.

A venit după-amiaza și iată-mă, la zece ani, stând la baza scărilor cu fața plină de îngrijorare. Mi-am pus din nou întrebarea: „Și ce vei face acum?”

Ce crezi că ar fi trebuit să fac?

Sau hai să te întreb altceva.

Ce ai fi făcut tu?

Ai avut răspunsuri diferite? Știu că ale mele au fost diferite. Știam că trebuie să merg și să îmi cer iertare de la tata, că aceasta era cea mai bună variantă, dar… nu puteam.

Ai fost și tu vreodată într-o situație similară? Ai încercat să ascunzi ceva ce știai că nu ar fi trebuit să faci? Poate că tuturor ni s-a întâmplat asta. Totuși, te-ai întrebat de ce încercăm să ascundem ce am făcut? De ce încercăm să pretindem că nu s-a întâmplat nimic? Eu am început să mă gândesc la cât de supărat va fi tata. Mi-a fost teamă că mă voi simți respins. Mă gândeam că mă voi simți neiubit. Cu alte cuvinte, decizia mea de a-mi ascunde fapta rea s-a bazat pe acest gând: „Dacă mă voi preface voi fi mai acceptat decât dacă aș confrunta realitatea și mi-aș asuma greșelile.”

În general, cred că acesta este motivul pentru care ne prefacem. Spre exemplu, m-am gândit că dacă voi pretinde că am o prietenă, voi fi acceptat mai mult de prietenii mei decât dacă aș fi admis că nu am. Sper că mă înțelegi. De multe ori, încercarea de a ne preface vine din dorința noastră de a ne schimba identitatea pentru a simți că suntem acceptați; credem că nu am primi acest lucru dacă am fi onești și deschiși.

Vreau să îți împărtășesc o altă întâmplare.

Îmi amintesc de perioada în care mă luptam cu pornografia. Pe scurt, eram dependent. Adevărul e că știam că nu ar trebui să fac asta. Totuși, nu mă puteam opri, și asta era foarte frustrant. A venit un moment când, complet dezgustat de mine, i-am spus lui Dumnezeu cam așa:

„Promit… că nu mă voi mai uita la asta niciodată.”

Ei bine, cu timpul s-a văzut că promisiunea mea nu a fost îndeajuns de puternică, și în curând, m-am uitat la ceea ce nu ar fi trebuit să mă uit… din nou. Ce crezi că am făcut pentru a combat acest curent de rău? Am făcut o altă promisiune.

„Doamne, îți promit... că nu voi mai viziona așa ceva niciodată.”

Cuvintele mele nu au schimbat nimic. Din nou și din nou am promis, și apoi am eșuat. Promisiune, și eșec. Promisiune, și eșec. Ellen White face un comentariu foarte interesant asupra acestui tip de experiență:

„Doreşti să te predai lui Dumnezeu, dar eşti slab, nu ai destulă putere morală, eşti rob al îndoielilor şi stăpânit de obiceiurile vieţii tale păcătoase. Făgăduinţele şi hotărârile tale sunt asemenea unor funii de nisip. Singur nu-ţi poţi controla şi stăpâni gândurile, impulsurile şi simţămintele. Amintirea făgăduielilor nerespectate şi a angajamentelor neîmplinite slăbeşte încrederea în propria ta sinceritate şi te face să crezi că Dumnezeu nu te poate primi.”—Ellen White, Calea către Hristos, p. 47 (subliniere adăugată).

Exact așa m-am simțit și eu. Cum mă poate accepta Dumnezeu acum? I-am făcut promisiuni de multe ori înainte și tot nu pot să le îndeplinesc; Dumnezeu nu mă poate accepta. Dumnezeu nu mă poate iubi. Te identifici și tu cu experiența mea?

Mai este un gând care apare odată cu simțământul că Dumnezeu nu ne poate accepta datorită greșelilor noastre, și cred că acest gând se dă pe față în cuvintele acelui fiu pe care noi îl numim „risipitor”. Poate că știi istorisirea. Fiul îi cere tatălui partea sa de moștenire, pleacă și își ruinează practic viața. În timp ce medita și își dorea să mănânce din mâncarea porcilor, își vine în cele din urmă în fire și spune:

„Câţi argaţi ai tatălui meu au belşug de pâine, iar eu mor de foame aici! Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi zice: «Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta şi nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău; fă-mă ca pe unul din argaţii tăi.»” Luca 15:17-19.

Uită-te la fiul acesta stând pe câmp, probabil cu hainele murdare, cu părul nepieptănat, unghiile murdare, fără casă, înfometat, fără niciun merit, și toate acestea datorită alegerilor lui greșite. Ia hotărârea să îi spună tatălui: „Fă-mă ca pe unul din argații tăi.” Se gândea că ar putea lucra pentru ca să stea în casa tatălui său. Credea că acțiunile sale viitoare vor putea remedia în vreun fel situația sa groaznică, permițându-i să fie acceptat mai ușor înapoi în casa tatălui său. Ai înțeles ideea? El credea că prin faptele sale putea câștiga vreun fel de favoare sau de acceptare pe care simțea că nu le-ar putea avea dacă se întorcea doar ca un fiu decăzut. La fel cum și eu am încercat să pretind că nu furasem de la tatăl meu pentru că îmi era teamă de respingerea lui, acest fiu a dorit să își asume o identitate diferită pentru că se aștepta că și el va fi respins, „nevrednic să fie chemat… fiu” de către tatăl său.

Nu-i așa că și noi facem la fel?

Îți aduci aminte de promisiunile pe care le facem? „Promit că niciodată…” De ce promitem asemenea lucruri? Cumva pentru că ne dorim să nu le mai facem din nou? Probabil că da. Totuși, cred că dacă ne-am analiza mai în profunzime, am vedea că promitem aceste lucruri pentru că simțim că Dumnezeu nu ne-ar accepta decât dacă îi demonstrăm că nu suntem chiar atât de murdari, de păcătoși, atât de fără merit. De aceea de multe ori avem mai multă încredere să venim înaintea lui Dumnezeu după ce am făcut ceva „bun”, chiar dacă inima noastră este plină de păcat. Credem că dacă ne „prefacem”, dacă încercăm să fim ceva ce nu suntem de fapt, dacă încercăm să părem buni când în realitate suntem foarte răi, Dumnezeu ne-ar accepta mai ușor decât dacă am veni la El exact așa cum suntem.

Aici greșim foarte mult.

Biblia Îl descrie pe Isus murind pentru noi ca o achiziție, un fel de tranzacție financiară, ca și cum ai cumpăra ceva. 1 Petru 1:18-19. Acum imaginează-ți că ai cumpăra un telefon Nokia 3210. Poate că nu îți mai amintești modelul, dar cu scop de ilustrație, să spunem doar că este un telefon fără cameră foto. După ce l-ai cumpărat, știind foarte bine că acest telefon nu are cameră, ai fi surprins că nu are cameră? Sigur că nu! De ce nu? Știai ce cumperi. Cu acest lucru în minte haide să vedem ce a „cumpărat” Isus prin moartea Sa.

„Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi.” Rom. 5:8.

Hristos te-a cumpărat pe când erai încă un păcătos! Așa că ar fi surprins dacă singurul lucru pe care îl poți aduce în fața Lui e păcat? Nu! Isus știe ce a cumpărat. Ellen White clarifică ideea aceasta:

„Domnul doreşte ca noi să venim la El aşa cum suntem, păcătoşi, neputincioşi, simţind că depindem de El. Să venim la El cu toată slăbiciunea noastră, cu toată nesocotinţa şi păcătoşenia noastră şi să cădem în pocăinţă la picioarele Sale. Este meritul slavei Sale acela că ne cuprinde în braţele iubirii Sale, ne leagă rănile şi ne curăţeşte de orice întinăciune.”—Ellen White, Calea către Hristos, p. 52 (subliniere adăugată).

Ia-ți puțin timp să te gândești la lucrul acesta. Pe când nouă ne era teamă să venim la Isus cu viețile noastre stricate, și încercam să găsim o metodă prin care să putem pretinde că suntem altceva, Isus aștepta să ne primească pentru că El „dorește” ca noi să venim la El „aşa cum suntem, păcătoşi, neputincioşi, simţind că depindem de El.”

Nu-l poți convinge mai ușor pe Dumnezeu să te accepte dacă te prefaci că ești altceva. El știe ce a cumpărat, și vrea ceea ce a cumpărat, și poate face o schimbare în viețile celor pe care i-a cumpărat. Vino la Hristos acum. De ce să te prefaci?

Adam Hazel este directorul Școlii Misionare Matteson.