Tags


Ce a făcut El... Într-o grădină

28th January 2019

<img src="http://icons.iconarchive.com/icons/gosquared/flag/64/United-Kingdom-icon.png"alt="click for English"style=width:64px;border:0;"> <img src="http://icons.iconarchive.com/icons/gosquared/flag/64/Croatia-icon.png"alt="click for Croatian" style="width:64px;border:0;"> click for French click for German <img src="http://icons.iconarchive.com/icons/gosquared/flag/64/Italy-icon.png"alt="click for Italian" style="width:64px;border:0;"> click for Romanian click for Russian

”Vino să vezi ce a făcut Dumnezeu,
Lucrările Lui minunate pentru lumea întreagă”

//Psalmul 66:5

Suntem încântați să începem o nouă serie de articole intitulată “Ce a făcut El”. Prea adesea uităm că Dumnezeu lucrează continuu pentru binele nostru, dar această serie ne invită ‘veniți și vedeți… lucrările Lui minunate’ - motto-ul transmite într-adevăr întreaga idee! Minunata Chanel începe seria cu un articol despre ce a făcut Dumnezeu pentru ea… într-o grădină. Sperăm să vă bucurați citindu-l!


Ți s-a întâmplat să te dedici cu totul unei speranțe sau unui vis, să faci tot ce poți pentru a-l îndeplini, să împărtășești bucuria cu toți cei din jur, dar să simți că încă nu ești cu totul împlinit?

Poate ai investit într-un proiect special, o relație, ceva ce ai crezut din toată inima că este după voia lui Dumnezeu?

De curând am recitit istorisirea despre tânărul bogat. Uneori ne vine ușor să citim pasaje de genul acesta și să ne fie milă de un personaj biblic antic care nu a înțeles deloc ideea, și poate chiar să fim bucuroși că noi avem o înțelegere mai bună a mântuirii decât a avut-o el. Dar poate că acest om se aseamănă mai mult cu noi decât ne-ar plăcea să admitem.

Haideți să parcurgem întâmplarea din nou. Tânărul îl întreabă pe Isus ce trebuie să facă pentru a moșteni viața veșnică, la care Isus răspunde cu o întrebare - ușor de intuit - înainte de a-l trimite la Cele Zece Porunci. Tânărul spune că a respectat aceste porunci. Isus îi spune atunci tânărului bogat să renunțe la tot ce are și să Îl urmeze, dar omul pur și simplu nu poate renunța.

Ținuse legea, nu-i așa? Nu era îndeajuns?

Cred că Dumnezeu are un simț al ironiei. Cum poate acest tânăr să spună că a ținut toate poruncile? Poate Creatorul nostru, care ne cunoaște natura umană slabă, să se aștepte să le respectăm?

Ajung să spun la fel ca ucenicii: „Atunci cine poate fi mântuit?” Ce speranță avem?

În anii adolescenței am devenit tot mai conștientă de tendința mea de a fi anxioasă și, chiar dacă experiențele mele au fost destul de moderate, uneori încă ajung să fiu paralizată de anxietate. Unul din mecanismele mele de gestionare a situației a fost grădinăritul, care a avut beneficii fizice, psihologice și emoționale.

Totuși grădinăritul continuă să mă învețe lecții spirituale.

De multe ori descopăr că sunt într-un joc de tip încercare și eroare. Plantez o sămânță, o ud, o protejez, îndepărtez buruienile care o amenință, îi port de grijă, și aștept cu speranța că va crește. În unele zile rezultatul pare pozitiv - soarele strălucește, prădătorii nu se văd și mediul este potrivit. Alteori prădătorii atacă în forță, alte plante ocupă locul, ploaia pare că nu se mai oprește, iar planta mea pur și simplu nu este fericită. Poate fi dureros.

De multe ori există pași pe care îi pot face pentru a îmbunătăți mediul în care se află planta, dar uneori aceste condiții sunt mult peste puterea mea de a controla. Eu pot planta sămânța, pot munci din greu, pot să mă dedic cu totul - și asta ar trebui să fac.

Creatorului nostru îi place să producă viață nouă din situații aparent fără potențial și cred că și noi am fost destinați să creăm lucruri după modelul Său. Trebuie să continuăm să plantăm semințe chiar și atunci când nu știm când sau cum va crește planta.

Dar indiferent de cât de mult investesc în grădina mea, tot nu pot face să crească acea sămânță. Nu pot nici măcar să înțeleg explicația științifică din spatele procesului de creștere!

Tânărul bogat dorea o rezolvare rapidă. Își dorea să aibă niște reguli pentru ca să se poată ascunde după faptele lui bune. Dar Dumnezeu nu îți cere fapte perfecte. De ce ar fi cerut ceva imposibil? El nu se așteaptă ca tu să ai tot timpul totul sub control și totul organizat. El vrea să Îi dai Lui controlul deplin.

Nu există nicio soluție rapidă atunci când ne încredem în Dumnezeu; în fiecare zi avem de luat decizia de a ne preda. El Își dorește să aibă cea mai profundă relație cu tine, iar pentru asta are nevoie de încrederea ta.

Ai dificultăți în a te încrede? Eu da. Poate că pare mai ușor să ai niște reguli de urmat decât să îți predai toate planurile lui Dumnezeu. Dar nu a demonstrat El că este de încredere? Ce poți spune despre situația aceea fără speranță din care nu ai crezut că vei ieși? Acea relație pentru care ai pus suflet, și care a fost înlocuită de ceva cu mult mai special? Observăm loialitatea Sa față de noi în Cuvântul Său.

Poruncile nu erau doar niște reguli de urmat - scopul lor era să ne conducă la o relație mai apropiată cu Dumnezeu.

Când sunt copleșită de situații din viață pe care am încercat cu disperare să le îndrept în direcția pe care o sperasem și o plănuisem, găsesc pace în grădină, știind că lucrurile bune iau timp și că altcineva le are pe toate acestea sub control. Cineva cu mult mai înțelept și mai iubitor decât mine este la cârmă, conduce lucrurile mult mai bine decât mi-aș putea eu imagina, și nu Își dorește să mă îngrijorez! El ne oferă cea mai profundă relație - și tot ceea ce ne cere este să mergem pe acest drum alături de El.


Chanel este lider de tineret în biserica ei locală, iar în prezent se pregătește să devină arhitect. Îi place să lege relații cu tinerii, se provoacă pe ea însăși să învețe întotdeauna ceva nou, și călătorește pentru a vedea cum trăiesc și privesc lumea alte comunități de oameni. Este pasionată de puterea creativității în a influența viețile oamenilor și de a-i încuraja pe alții să își descopere creativitatea și să o folosească.