Tags


Ai timp pentru veșnicie?

1st September 2015

„Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă!” (Psalmii 90:12)

Psalmul 90 redă o rugăciune pe care a făcut-o Moise. Versetul 12 este foarte concret: Moise pare să fi fost conștient de faptul că viața trece ca un nor. Fiecare om trăiește un număr limitat de zile, un număr care sperăm să fie cât mai mare pentru fiecare dintre noi. Avea Moise nevoie de Dumnezeu ca să știe cum să-și numere zilele, săptămânile, lunile și anii? Mă îndoiesc. Și atunci, pentru ce se ruga? Când sunt mici, copiii abia așteaptă să le vină ziua de naștere și sunt încântați peste măsură de ideea de a crește, dar le este greu să-și dea seama cât de repede va trece timpul. Când o întreb pe verișoara mea câți ani are, ea îmi spune:

„Am patru ani... dar mai am puțin și fac 5, iar când împlinesc 6, încep școala.”

Și apoi, dintr-o dată, nu mai suntem copii și ne trezim în anii adolescenței făcând planuri și visând la ceea ce vom face când „vom crește”. După aceea, majoritatea tinerilor merg la facultate, unde au parte probabil de cei mai aglomerați ani ai vieții lor. O imagine deja celebră din benzile desenate, transmite un mare adevăr; aceasta sună cam așa: „somn, teme și viață socială ‒ alege două”.

Acum sunt încă în facultate, așa că nu pot spune cum vor arăta următoarele etape ale vieții. Am auzit totuși din surse credibile că, odată ce apar copiii și începi să lucrezi, timpul pare să zboare de-a dreptul. Așa se face că mulți oameni ajung să se întrebe la un moment dat: Când mi s-a dus viața?

Moise nu se ruga pentru o lecție de aritmetică. Eu cred că Îl ruga pe Dumnezeu să-i ofere o perspectivă corectă asupra timpului. Să fie oare posibil, să trecem prea repede prin viață, concentrându-ne doar la responsabilitățile de zi cu zi, fără să avem în minte perspectiva veșniciei? Ellen White scrie:

„Valoarea timpului este inestimabilă. Hristos a socotit fiecare moment ca fiind prețios și așa trebuie să îl considerăm și noi.” - To Be Like Jesus, pag. 78.

Wow! Talentele noastre Îi aparțin lui Dumnezeu și sunt resposabili înaintea Lui de felul cum le folosim. Acest lucru rămâne valabil și în cazul timpului. Fiecare moment este valoros, iar odată ce trece, nu poate fi recuperat.

Chiar dacă pe acest pământ zilele ne sunt numărate, în Cer lucrurile vor sta altfel. În calitate de creștini, ținta noastră este să Îl cunoaștem pe Dumnezeu cât mai bine, să răspândim vestea bună și să ne pregătim pentru veșnicie. Viața veșnică este o promisiune sigură (1 Ioan 2:25)! Viața de pe acest pământ este umbrită mereu de zile pierdute și de experiențe triste. Este greu să îmi imaginez cât de uimitoare trebuie să fie o viață veșnică, în care nu vom avea decât momente fericite!
Te îndemn și pe tine, așa cum o fac și cu mine, să trăiești fiecare moment având în minte Veșicia. Încearcă să obții cât de mult se poate de la zilele tale, pentru ca să fie pline de sens și petrecute pentru slava lui Dumnezeu. Cere-I Lui înțelepciunea pentru care s-a rugat Moise, înțelepciunea de a privi dincolo de nevoile și dorințele noastre temporale.

Ordonează-ți prioritățile după lucrurile care sunt cu adevărat importante, pentru ca să ai timp pentru Veșnicie.